Stim cu totii ca imaginatia copiilor este mult peste limite, iar dorinta lor de a explora, invata si experimenta diverse lucruri este de nestavilit. Intotdeauna ca parinte iti vei dori sa ii oferi celui mic absolut tot ce are nevoie pentru a-si depasi limitele cand vine vorba de creativitate si nu numai.


Mai jos ti-am pregatit cateva idei pentru a amenaja camera celor mici in asa fel incat sa nu se simta ingraditi cand vine vorba de exprimarea ideilor sub diferite forme.

Culori vesele

Solicita ajutorul celui mic si nu iti face griji daca va alege culori care nu se potrivesc impreuna. Le poti include in decor cu ajutorul tesaturilor: covoare, perdele sau cuverturi. Designul camerei trebuie sa tina cont de personalitatea si pasiunile copiilor. Culorile influenteaza comportamentul acestora.

Nuantele calde stimuleaza mintea si energizeaza corpul, iar cele reci au un efect calmant deoarece creeaza senzatia de spatiu si confort.

Galben, rosu, roz, albastru, verde, portocaliu sau mov sunt cateva dintre optiunile vesele pe care le poti aborda pentru camera de joaca a celui mic.

Covoare confortabile

Un covor pentru copii transforma orice camera intr-un spatiu de joaca. Poate fi vorba despre un covor cu un imprimeu… cosmic, care infatiseaza planetele. Pe micutii pasionati de curse de masini, un covor cu Formula 1 si cateva masinute ii vor tine ocupati o lunga perioada de timp.

Daca vrei ca cei mici sa isi consume energia alaturi de prietenii lor, alege un covor care sa aiba imprimat un sotron sau un teren de fotbal. Alte optiuni la fel de interesante sunt modelele de covorase pentru copii care infatiseaza animale ori personaje din basme si desene animate.

Spatiu liber

In camera lor, pe langa accesoriile care le asigura distractia, copiii au nevoie si de spatiu liber. Micutii adora sa se joace pe podea, asa ca incearca sa nu umpli camera cu mobilier.

Un copil cu o imaginatie bogata va dori sa si-o exprime prin desene, constructii din cuburi, lego, jucarii din lemn sau diferite jocuri, iar pentru acest gen de activitati are nevoie de suficient spatiu in care sa faca dezordine si sa se simta liber.

O tabla de scris

O solutie eficienta pentru stimularea creativitatii copiilor este sa incluzi in decorul camerei lor o tabla de scris.

Daca ai posibilitatea, aplica vopsea cu efect de tabla de scris pe o portiune de perete sau chiar pe un perete intreg. Apoi inarmeaza-i pe cei mici cu creta colorata si incurajeaza-i sa deseneze tot ce isi doresc! Copiii se vor bucura din plin de tabla, iar tu te vei asigura ca nu vei avea surpriza de a gasi un alt perete din casa mazgalit.

Desene pe pereti

Personajele preferate ale copiilor pot prinde viata chiar si sub forma unor desene pe perete. Cateva imagini cu animalutele preferate ii vor bucura pe cei mici, iar o imagine cu luna si stelele ii va linisti seara la culcare.

In jurul intrerupatorului poti aplica un sticker cu o pisica curioasa, iar pe pereti poti lipi alte stickere, cu valurile marii, masinute colorate sau cateva printese. Nu uita sa tii cont de preferintele lor cand alegi desenele.

Mobilier pentru copii

Atunci cand camera de joaca este destinata si odihnei, este necesar sa le asiguri copiilor mobila adecvata.

Un pat in forma de masinuta, un balansoar in forma de ponei, fotolii cu diferite forme sau un cort de joaca in forma de castel sunt cateva sugestii care te pot inspira in decorarea camerei.

Rafturi deschise

Alege polite si etajere pentru obiectele preferate ale celui mic si foloseste cutii transparente de depozitare pentru jucariile pe care nu le mai foloseste.

Asigura-te ca jucariile si cartile sunt asezate in locuri unde cel mic are acces si vizibilitate.

Incearca sa gasesti un echilibru intre creativitate si functionalitate cand amenajezi camera copiilor si vei obtine un decor care va multumi pe toata lumea.